La ceasul de ceață - creație proprie

eu si sufletul meu ne căutăm mereu
unul pe altul - arareori stăm
față în față.

când el e fie sus, fie jos atunci
mă contopește cu propria-mi umbră.
o inspir și o
expir până ce resturi
din ea mi se agață de gene -
momeală pentru ochii mei,
prinși ca doi pești într-un acvariu.

la ceasul amiezii - atunci arde
râzând deasupra mea.
dar în răcoarea umbrelor mele
dinții și oasele mi se prefac
în calote glaciare
ce muşcă din gesturi și din sunete.

la ceasul nopții - atunci se mistuie
și-l simt din ce în ce
mai mic rostogolindu -se în
galeriile strâmte săpate
sub asfalt. dar eu nu ard și nici
nu râd. ci doar mi-e milă.

la ceasul de ceață - atunci
vom trece unul pe lângă altul,
privindu-ne în ochi.
şi întreaga negură se va risipi
în lumina pe care ei
o vor răspândi.

17 aprilie 2017