”Oglinda”, sau filmul unui mare vis

 


 ”Oglinda” (1975) este poate cel mai dificil de urmărit și greu de descifrat film al lui Tarkovski. Fragmentar, cu părți ce par pe alocuri să nu se lege, el prezintă confesiunea unui bărbat aflat pe patul de moarte despre felul în care și-a construit viața. Viața noastră este ca  oglindă care se sparge pe măsură ce fiecare zi trece, iar memoria noastră îi lipește bucățile în încercarea de a o recupera, însă nu reconstituie evenimentele așa cum s-au succedat în realitate, ci le leagă și le ordonează după propriile-i capricii, ce par să scape înțelegerii noastre.

     În această cheie de interpretare, ”Oglinda” urmărește fluxul conștiinței personajului prin ochii căruia se derulează tot filmul. Având o relație defectuoasă cu mama sa, și părăsit la o vârstă fragedă de tatăl său, el se căsătorește cu o femeie care îi semăna leit mamei sale, părăsindu-i la rândul său pe ea și pe fiul lor. Și încearcă să se căiască.

     Imaginile au o frumusețe și o simbolistică aparte. Apa este prezentată ca un element coroziv, ca o imensă lacrimă a lumii distruse de acțiunea ei. Mama, în lupta ei pentru a-și crește copiii, pentru a-și depăși suferința părăsirii de către bărbatul pe care încă îl iubea, și chiar în lupta cu nebunia - după cum ne este sugerat într-o secvența în care ea, lucrând la tipografie, se agită speriată, având imresia că a inserat într-unul dintre articole un cuvânt obscen pentru a-și exprima revolta interioară, fără să o fi făcut însă - trebuie să înfrunte ploaia. Bărbatul își aduce aminte de un vis din copilărie în care tatăl său o îi toarnă apă într-un lighean mamei sale pentru ca ea să-și spele părul. Părul, simbol al feminității, este tocit de apă. Resorturile feminității mamei au fost erodate de plecarea tatălui. Când unul dintre hambarele vecinilor lor ia foc, paradoxal, afară plouă mărunt. Nu suficient însă cât să-l stingă. Toți cei ai casei, inclusiv mama , privesc flăcările ce distrug lemnul, o imagine de o frumusețe macabră. Focul, lumina lui, vibrează până în cele mai profunde structuri ale sufletelor lor, împingându-i să mediteze asupra propriilor  vieți. Tulburată, mama se duce la fântână și se spală pe față, vrând parcă să stingă focul ce-i mistuie conștiința, sau să se curețe de murdăria interioară. În altă secvență, mama, după ce taie un cocoș, simbol al masculinității, se simte eliberat, iar fiul și-o imaginează levitând în fața tatălui său, eliberată de greutatea conflictului dintre ei doi. Alte scene o înfățișază pe mama sa bătrână, probabil la  momentul în care bărbatul realizează retrospecția.

     Relația cu fiul lui, Ignat, este la fel de dificilă. Fiul pare să aibă halucinații, sau tatăl pare să aibă halucinații legate de fiu, acesta părând să-i ia locul în unele din amintiri. De menționat legat de băiat una dintre cele mai grăitoare scene ale filmului, în care Ignat citește una dintre scrisorile lui Pușkin, în care este exprimată condiția poporului rus: despărțit după Marea Schismă de celelalte popoare europene prin faptul de a fi adoptat religia ortodoxă, el a  rămas singur să lupte contra invaziei mongole și a trebuit să se călească, să-și înăbușe sensibilitatea, să se abrutizeze, pentru a-și putea apăra religia, unul dintre pilonii identității. Condiția rusului este ilustrată prin imaginea unui copil plăpând, aflat la instrucție militară în Siberia, înconjurat de albul steril al zăpezii, obligat de maistrul militar să tragă, deși el nu poate, în ciuda faptului că ceilalți viitori soldați de vârsta lui priveau acest lucru ca pe ceva firesc. Într-o scenă ulterioară, copilul sufocă în palme o pasăre ce i s-a așezat pe cap, semn al abrutizării totale.

În continuare sunt derulate imagini cu ororile celor două războaie mondiale, chinezii iau locul tătarilor, iar lupta pare să nu se încheie cu adevărat niciodată.

     ”Oglinda” este filmul autobiografic al lui Andrei Tarkovski. Rolul mamei sale la bătrânețe este jucat de însăși mama sa. Pe parcursul filmului sunt recitate versuri superbe din poeziile tatălui său imaginile din film proiectându-se ca un fundal în spatele lor. Arseni Tarkovski și-a părăsit familia când regizorul avea 5 ani pentru a se căsători cu o altă femeie. Era foarte talentat, însă a fost umbrit de imensul succes al fiului.
     Filmul pare să fie pelicula unui mare vis al unui om aflat nu între starea de trezie și cea de adormire, ci al unui om aflat între starea de viață și starea de adânc somn al morții.

Tarkovski despre ”Oglinda”: