”The Pet Sematary... is not the real sematary”

     

”Cimitirul animalelor”

   









     Nu sunt o fană a genului horror, indiferent de forma de expresie a acestuia - cinematică, literară, plastică ș.a.m.d. Poate pentru că, fără să îl aprofundez vreodată, îl asociez cu simpla funcție de a produce groază în mod gratuit, fără a genera în sufletului cititorului sau al spectatorului o emoție constructivă și fără a transmite vreun mesaj, acestea fiind, în esență, scopurile artei. prin care ea creează o conștiință morală.
     Însă concepția mea a fost contrazisă de o carte neașteptat de bună - ”Cimitirul animalelor”, de Stephen King. M-am decis să o citesc la recomandarea mai multor prieteni în a căror părere literară am pe deplină încredere. Trebuie să recunosc, la început eram puțin reticentă, dar apoi am dat peste o secvență care m-a captivat  :  ”Louis se holbă interzis la  ea. Era aproape sigur că unul dintre lucrurile care le menţineau căsnicia pe linia de plutire, într-o  vreme în care parcă fiecare an aducea veşti despre două sau trei căsnicii distruse ale prietenilor  lor, era respectul amândurora faţă de mister - ideea pe jumătate desluşită, dar niciodată rostită, că,  poate, atunci când ajungeai chiar în locul în care brânza prinde cheag, descopereai că nu există  asemenea lucruri cum ar fi căsnicia, armonia, unitatea, descopereai că fiecare suflet este singur, şi  asta, în ultimă instanţă, sfida logica. Acesta era misterul. Şi, indiferent cât de bine credeai că îţi cunoşti partenerul de viaţă, se putea întâmpla, uneori, să te izbeşti de ziduri mute sau să te prăvăleşti în prăpăstii. Şi câteodată (rareori, slavă Domnului) se întâmpla să dai peste un om complet necunoscut, aşa cum avioanele, fără nici un motiv aparent, cad într-un gol de aer pe timp senin. O atitudine sau o părere pe care nu ai fi bănuit-o niciodată, atât de ciudată (cel puţin pentru tine), încât ar părea de-a dreptul psihotică. Şi atunci, încercai să păşeşti uşurel, cu grijă, dacă îţi preţuiai căsnicia şi voiai să ai cugetul împăcat; încercai să-ţi aminteşti că mânia în faţa unei asemenea descoperiri îi caracteriza pe proştii care credeau că este cu adevărat posibil ca o minte să cunoască totul despre cealaltă.”
     În fine, să trecem la lucruri mai concrete. În esență, ”Cimitirul animalelor” tratează una dintre cele mai controversate teme legate de ființa umană: relația omului cu moartea. După cum spune însuși autorul în prolog ”  Moartea e un mister.” Este singurul eveniment care, pentru ființa umană ca individ, aparte de colectivitate, pare să nu aibă nicio logică. 
     Tema este adusă în discuție în contextul dorinței doctorului Louis Creed de a-și duce copiii (în speță pe fiica sa, care este mai mare, Gage fiind bebeluș) să vadă cimitirul de animale care se află în vecinătatea casei pe care tocmai ce și-au cumpărat-o. Începând cu acest moment se conturează două atitudini diferite în raport cu aceasta: Rachel, soția lui Louis, este totalmente împotrivă, Nu vrea ca cei 2 copii ai săi să ia contactul cu orice ar ține de moarte, exprimându-se printr-o criză de furie incontrolabilă. Pentru ea, nimic din ceea ce are legătură cu moartea nu este firesc, astfel încât aceasta nici nu ar trebui adusă în discuție. Louis, în schimb, are o părere total opusă: ”Căci, în calitatea lui de doctor, ştia că moartea  este, poate cu excepţia naşterii, cel mai natural şi mai firesc lucru din lume. Impozitele nu erau la fel de sigure, şi nici conflictele dintre oameni, nici conflictele din societate, nici avântul economic sau criza. în cele din urmă, nu rămâneau decât ceasul şi pietrele funerare, care se erodau, iar numele de pe ele se ştergea de-a lungul timpului. Până şi broaştele ţestoase, şi uriaşii arbori sequoia tot se stingeau într-o bună zi.”.
     Pe parcursul cărții aflăm că aceste două mentalități sunt generate de 2 traume din trecutul protagoniștilor. Sora lui Rachel, Zelda, murise în copilărie de meningită, fiind îngrijită în timpul șederii sale la pat chiar de către sora ei, cărora părinții îi dăduseră dura responsabilitate. Conform lui Rachel, sora ei aproape îi reproșa faptul că ea este cea bolnavă, iar la moartea sa, atât ea cât și părinții s-au simțit ușurați. Rachel se simte vinovată deoarece, în loc să privească acest eveniment ca pe o consolare că sora ei a scăpat de chin, atât ea cât și părinții ei s-au simțit eliberați de o povară. Pe de altă parte, Louis trăiește un sentiment de indignare, aproape de furie, față de mama sa, care i-a ascuns faptul că tatăl său a murit când el avea 3 ani, pentru a-l proteja, mințindu-l că femeile își iau singure copiii de undeva. 
     În continuare, evoluția subiectului poate fi interpretată fie în cheia unui roman horror, al cărui scop este pur și simplu să producă groază, fie în cheia faptului că Louis Creed o ia razna în urma unui incident petrecut la slujbă, care îl tulbură iremediabil.
     În timp ce se afla la cabinetul său din incinta unui campus universitar, îi este adus un student ce tocmai fusese lovit de o mașină. Starea în care se află tânărul are un puternic impact asupra lui Louis, acesta aproape că trăiește un șoc: ”Sânge şi un lichid galben, purulent, i se scurgeau leneş din cap pe mochetă. Prin spărtura din ţeastă, Louis putea să vadă cum îi pulsa creierul, alb-cenuşiu. Era ca şi cum s-ar fi uitat printr-o fereastră spartă. Rana era largă de aproape cinci centimetri; dacă ar fi avut un

copil în cap, l-ar fi putut naşte, aşa cum Zeus o născuse pe Atena prin frunte.” Faptul că nu poate face nimic pentru a-l salva îl deconcertează, și în acest moment are o halucinație în care i se pare că muribundul șoptește: ”Cimitirul animalelor... nu cimitirul real”. Replica nu mai continuă, însă acesta parcă ar vrea să spună ”cimitirul real este cel al oamenilor”. Mai târziu în roman aflăm că este vorba despre un cimitir aflat în spatele celui de animale în care cei îngropați sunt readuși la viață. ”Louis se holbă uluit la el, refuzând, la început, să admită că auzise acele cuvinte. Apoi se gândi că poate fusese victima unei halucinaţii auditive. Probabil că a scos nişte sunete dezlânate şi subconştientul meu le-a transformat în ceva coerent, ceva care are legătură cu experienţa mea recentă.”

     Louis devine obsedat de acest tânăr, are coșmaruri cu el și devine somnambul. Mai multe evenimente se succed, însă punctul culminant este reprezentat de moartea fiului său, Gage, călcat de o mașină într-un moment de neatenție. Conflictele dintre el și socrul său revin la suprafață, iar relația cu soția sa se deteriorează.  Singura dorință a sa este de a-l readuce la viață. Pune la cale un plan nebunesc, în timp ce soția și fiica lui sunt plecate la părinții lui Rachel, plan care se dovedește a fi dezastruos ( nu îl dezvălui pentru că îl veți afla citind romanul, iar cei care l-au citit deja nu îl pot uita). Cert este că Gage nu este același, devenit o creatură diabolică ce generează multă suferință în jur. Se pare că Louis ar fi trebuit să asculte sfatului bătrânului său vecin și prieten de a încerca să depășească durerosul moment concentrându-se pe fiica sa, Ellie, refugiindu-se în resemnare. 

     În concluzie, ”Cimitirul animalelor” se încadrează în ceea ce eu numesc ”o carte foarte bună”. Musai de citit și de digerat la un moment dat.